Tulburătoarele mărturii ale unui fost legionar (III)

Interviu cu Zissu Bitaracu, vechi membru al Mișcării Legionare

Întrebare: Cum a fost în Prefectură?

Răspuns: Am rezistat până la șase. Marina ne înconjurase cu o companie, iar pe măsură ce restul focarelor au fost lichidate, armata a concentrat la noi peste o mie oameni. Până după miezul nopţii am fost atacaţi continuu cu focuri de armă şi de mitralieră. Se suiseră pe casele din jur, iar alții în valuri asaltau clădirea. Am răspuns cu petarde şi focuri în aer din cele trei pistoale și patru carabine capturate. În două ceasuri Prefectura arăta cam ca Palatul Republicii după revoluție: ziduri ciuruite, geamuri parte, candelabre prăbuşite. Rezistam deplasându-ne de la o fereastră la alta, lăsând impresia că suntem cu mult mai mulți, acţionând în întuneric. Spre miezul nopții focul a încetat ca urmare a pertractărilor.

Întrebare: Nu se încercase acest lucru de la început?

Răspuns: Ba da! Inițial ne-au întrebat cine suntem. Le-am zis: suntem un grup de legionari care vom ține clădirea ocupată până dimineața ca protest față de politica de cedare neruşinată a provincii întregi. Ne-au somat și au deschis focul. Noi am tras numai în aer. Nu doream să facem victime printre români.

Întrebare: Au fost victime la Prefectură?

Răspuns: Nici una! În ciuda focului teribil care a durat până după miezul nopţii! A fost un adevărat iad! Dinspre port proiectoarele măturau continuu clădirea, iar de pe case se trăgea mereu. În oraş se lansase zvonul că am fi paraşutişti sovietici! De unde probabil înverşunarea inițială a trupelor. Fusese un zvon cu scopul de a ne face odioşi populației și trupei. Din oraş poliția dădea telefoane provocatoare, ca din partea unor consulate (!) interesîndu-se câți suntem, dacă avem răniţi etc. Apoi ne-au tăiat şi telefonul, aşa cum ne tăiaseră și apa şi lumina. Camaradul Bulgărea, pe care acolo îl cunoscusem - acelaşi care pregătise petardele - a vorbit emoționant trupei. Refac din memorie: ”-Sîntem nişte legionari. Nu vom ceda clădirea până dimineaţa! Dacă alții pot ceda provincii întregi din frică, prostie şi laşitate, vrem să dovedim tuturor acestora că noi, copiii celor ce au făcut România Mare cu arma mână, ştim să luptăm şi să murim pentru Ţară și un Ideal. Nu vrem văssare de sînge între români. Dar nu vom ceda!”... După care a bravat afirmînd că avem mitraliere, că sîntem excelent înarmaţi!... În fapt totul se bazase pe un nedezmințit spirit de jertfă, pe o disciplină și conspirativitate perfectă. Repet: nu avusesem nici un plan, nici o informaţie specială şi nici nu ne cunoşteam între noi pînă în momentul acela! Iar arme, v-am spus...

Întrebare: Dimineaţa la şase v-ați predat. Ce a urmat? 

Răspuns: Cînd ne-am predat, piața din faţa clădirii și întreaga zonă pînă spre Gara veche era împînzită de trupe. Eram cu totul 15 oameni: eu cu cei doi din Bazargic şi cei doişpe constănţeni - toţi aceştia sub 20 de ani. Ne-am încolonat cîte trei şi masa de soldați a făcut instinctiv loc gol în faţa noastră. Apoi colonelul Ionescu a comandat trupei arma la umăr, spunînd ”Toţi aceştia sînt niște oameni de mare onoare!” La predare pusesem câteva condiții: să fim preluaţi numai de ofiţeri, să ni se garanteze viaţa şi onoarea până la judecare. Am fost conduşi de patru ofiţeri prin masa de trupe spre strada Traian, în jos spre piaţa Ovidiu. Acolo am fost întorşi de un curier spre Chestură. La interogatoriu, cînd am predat cele două pistoale și pe cel stricat, nu au vrut să creadă că nu avusesem mai multe arme! Ei se temuseră că pusesem mâna pe armele și muniţiile premilitarilor, care erau depozitate în subsolul Prefecturii! Noi însă nu știam nimic de ele. Repet: nu avusesem informaţii. Pe 5 septembrie eram duşi spre închisoarea militară, dar abia ajunşi acolo a venit ordinul lui Antonescu, abia numit prim-ministru, să fim eliberaţi cu toții!

Întrebare: Cum vedeţi azi această acţiune?

Răspuns: Pe atunci am acționat fără şovăire. Din spirit de jertfă și disciplină, care nu erau o vorbă goală printre legionari. Apoi era și ura de moarte contra lui Carol, care asasinase pe Căpitan şi sute dintre camarazii noştri, dar și dezastrul ţării, de care Regele și oamenii lui erau profund vinovați. Pe 6 septembrie Carol abdica. La Bucureşti, în aceeaşi zi cu noi se declanşaseră mari demonstraţii, iar generalul Coroamă refuzase să tragă în mulţime. Carol l-a numit prim ministru pe Antonescu şi pe această cale noi, cei arestaţi la Constanţa, eram salvaţi. Acţiunea noastră a fost pur și simplu un act de sinucidere! Câteva zile întîrziere în calendarul prăbuşirii carliste și am fi fost executaţi. De altfel, unul din tinerii morţi la Poştă a fost executat sumar de un ofiţer de marină. După formarea guvernului Antonescu-Sima – la care Dumitru Groza, (șeful corpului muncitoresc legionar, C.M.L.), dar și unii vechi legionari s-au opus, am început să văd ceva mai alfel...

(interviu luat de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 111, 23 iunie 1992)