trafic

 

luni, 23 aprilie 2018

Noul guvern: între virtuți și „virtuți”...

0 comentarii



Astazi, 16 octombrie, se convoacă noul Parlament alcătuit din 9 grupuri parlamentare la Senat şi 10 la Camera Deputaţilor și - aşa cum anticipam - el este profund dispersat. Înclinaţia la stânga pe care o remarcă majoritatea observatorilor politici este mai degrabă o iluzie optică. În locul colosulul fesenist de la 20 mai 1990, mare cît două treimi din Parlament, azi avem patru formaţii - FDSN, PSM, PRM şi PUNR - plasate sau plasabile la stânga, care alcătuiesc o destul de precară majoritate parlmentară, respectiv 53,7%. Va avea consecinţe politice pratice, directe, o atare majoritate în alcătuirea guvernului român? Noi credem că nu! De ce aşa ceva?

Mai întâi, că noi nu sintem încă o democraţie autentică, pentru ca o atare majoritate, chiar şi precară, să devină, cvasiautomat, o bază pentru o nouă guvernare. Spre deosebire de dl. Iliescu, care afirma mîndru că „politica ţării se face la Bucureşti", noi nu sîntem chiar aşa de siguri şi chiar atît de optimişti şi orbi. Ca şi dl. Iliescu şi noi considerăm că „politica presupune realism". Or, tocmai acest din urmă factor ne face să credem că nimeni, azi, la Bucureşti, nu se va încumeta să facă un guvern de stînga bazat pe sprijinul direct al unor oameni ca dl. Verdeţ, Funar sau Vadim Tudor...

În doilea rând, oricît de la stînga se plasează toate cele patru partide mai sus alăturate, ele se deosebesc prin ceva extrem de concret - poziţia faţă de reformă. Dacă PSM şi PRM neagă total această reformă, isr PUNR-aripa Funar nu e departe de ele, FDSN este totuşi, principial, pentru reformă. Cu anumite corective, dar totuşi pentru continuarea reformei. Ar putea FDSN-ul, el însuşi o veritabilă arcă a lui Noe, să permită o atare alianţă acum, la început de carieră? Sau ar putea dl. Iliescu să-şi înceapă noul mandat cu o nouă gafă? Este evident că nu! În a1 treilea rînd, întreaga tactică folosită de dl. Iliescu pînă în prezent contrazice o atare formulă politică directă. Ceea ce 1-a interesat pe dl. Iliescu a fost deţinerea puterii în esenţele ei. Nu pentru exerciţiul ei deplin, discreţionar, cît pentru controlul fin, de la distanţă. Or, recentul scrutin îi reconfirmă puterea: el are un nou mandat de patru ani. Iar odată cu acesta, propriul prestigiu creşte şi în ţară, dar şi pe plan extern. În plus, dânsul deţine o serie de instrumente constituţionale ale puterii, cum sînt: Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Naţional al Audiovizualului, SRI-ul şi Procuratura. Încât să ne întrebăm ce ar însemna pentru dl. Iliescu, de fapt, un guvern de stînga, bazat pe o alianţă politică FDSN-PSM-PRM-PUNR? Ar însemna un plus de putere?! Evident că nu. O atare alianţă ar însemna o clară şi integrată asumare a răspunderii pentru cele ce vor urma în această țară. Or, tocmai asta, a şi fost - ni se pare nouă - tactica domniei sale: control subtil şi eficace pe puterea reală, dar plasarea răspunderii, din vreme, pe umerii altora. Ai domnului Roman, ai neutrului Stolojan, ai liberalilor păgubiți pe nedrept de participarea lor la guvernare. Şi, de ce nu, pe ai altora din nou, acum?

Iată de ce noi credem că sunt două zone de unde se va extrage noul guvern.
1. Fie o coaliţie politică bazată pe FDSN, FSN-Roman şi careva din Convenţie.
2. Un guvern de tehnicieni condus de un prim-ministru neutru, cu un larg sprijin politic în noul parlament. 

Ar avea ceva virtuţi atari formule?

Mai întîi că sînt virtuţi şi „virtuţi". Dar să vedem... Pentru reformatori, se va continua reforma. Pentru contra-reformatori reforma va putea fi controlată. Pentru oportunişti, va fi o bună ocazie pentru fel de fel de posturi. Iar pentru deţinătorii reali ai puterii - am mai spus-o - virtutea principală va fi plasarea din vreme a răspunderii într-o cu totul altă parte. În rest, adică pentru noi ceilalți, Dumnezeu cu mila...

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 194, 16-17 oct. 1992)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.