Criza dunăreană și dincolo de ea...

Criza dunareană și dincolo de ea

Serbia și Muntenegru sunt de aproape un an sub embargou. De ce abia acum izbucneşte criza dunăreană? De ce Belgradul nu a incercat asemenea masive tranzitări, fățiș, și înainte? S-a spus: pentru că acum le-a ajuns cuţitul la os. Poate. Rezervele strategice fiind epuizate, fapt vecin cu disperarea, s-a încercat și şansa asta. Iată însă că zeci de mii de tone de materiale strategice au atins ţărmul iugoslav. Reuşita, fie ea şi parţială, arată că în spatele presupusei disperări vor fi stat şi calcule atente. Este de crezut, mai degrabă, că recentele mutaţii de la Washington şi Moscova, dar şi ale raporturilor dintre cele două capitale vor fi inspirat Belgradului străpungerea pe fluviu.

La Washington, Bush a părăsit Casa Albă. Ca fost şef al C.I.A. (1975-1976) el era versat în afacerile externe şi avea o vastă experienţă în gestiunca crizelor internaţionale. Locul lui este luat acum de Clinton, un preşedinte tânăr, lipsit de experienţă, cu o echipă încă nesudată şi cu un program ambiţios intern. Apoi, recenta mini-criză din Golf, unde Bush a lovit pripit, neinspirat, se pare, a avut însemnate consecinţe. Coaliţia anti-irakiană s-a fărămiţat. Statele arabe, în 1991 aproape toate alături de occidentali, azi îşi exprimă totalul dezacord sau serioase rezerve. Dar cea mai importantă schimbare de ton s-a produs la Moscova. Nemulţumită de iniţiativa izolată a Americii, ea şi-a manifestat hotărîrea de a nu mai gira orbeşte şi docil politica americană în Golf. A urmat aproape imediat şi schimbarea de ton în chestiunea iugoslavă. Aceste schimbări erau de aşteptat. Ele sunt rezultatul crizei interne din fostul spatiu sovietic. Sub presiunca crizei economice şi sociale, a tendinţelor de destrămare şi a focarelor dc conflict, Elţîn a trebuit să facă importante concesii. După numirea premierului Cernormîrdin şi eliminarea "occidentalizantului" Gaidar, conservatorii au cerut şi capul lui Kozîrev. Nu 1-au obţinut, dar preţul a fost o schimbare vizibilă a politicii externe. Elțîn apare azi mult mai puţin dispus să secondeze Occidentul. Iar voluntarii ruşi, în uniforme ţariste şi depunând jurământul în biserici înainte de a pleca alături de sârbi, prefigurează evoluţii de temut nu numai pentru Balcani. Recentele vizite de succes în Coreea de Sud, India şi China făcute de Elţîn ca şi ofensiva rusă pe piaţa mondială a armelor indică şi ele că Rusia îşi priveşte propria criză ca pe un lucru provizoriu.

Încât, credem, actuala apropiere a Moscovei de Belgrad depăşeşte cu mult ca semnificaţie cadrul balcanic. Iar episodul pus la cale pe Dunăre recent nu e decât un simptom al unor schimbări abia prefigurate încă. Eşecul echipei Vance-Owen indică nu numai complexitatea crizei bosniace, ci şi insuficientele resurse ale celor ce o mandatează: ONU şi Comunitatea Europeană. Nici o mirare deci că, recent, SUA şi Rusia şi-au oferit bunele oficii. Pentru Clinton acesta va fi, probabil, un prim test al capacităţii sale.

Dar pentru Elțîn va fi un bun prilej de a marca puncte într-un domeniu foarte important pentru militarii ruşi. Ca un reflex al actualei ofensive externe ruse, de care puţini sunt incă conştienţi, mutaţii (pentru noi românii foarte importante) se produc şi în Basarabia și în Ucraina. Derularea actualei crizei a arătat nu numai complicitatea rusă (ruşii au vândut petrol către sârbi), dar şi pe cea a Ucrainei. După cum, felul contradictoriu în care Kievul a furnizat date despre criză mai indică ceva: că nu e foarte sigur că guvemul de la Kiev îşi controlează deplin teritoriul. Iar în acest context, evoluţiile din Basarabia, unde după comunistul pro-puci Sanghelli, ajuns din toamnă prim-ministru, vine acum şi Petru Lucinski la un post de comandă, indică că presiunea rusă creşte şi este eficace...

În aceste condiţii, şi revenind la criza dunăreană, atitudinea concretă a guvernului român este corectă. Corectă, în sensul că noi nu trebuie să riscăm aiurea, deschizând focul pe fluviu. Iar această poziţie a guvernului român are meritul de a fi în consens şi cu sentimentul public, dar şi cu majoritatea forţelor politice din ţară. Criza, deşi în prezent atenuată, nu este totuşi închisă. Războiul din Iugoslavia ca şi embargoul continuă. Încât, pe deasupra factorilor conjuncturali locali imprevizibili, rămân câteva lucruri de principiu. Mai întâi, este nevoia acută de pace. Trecem printr-o criză majoră, iar Europa trăieşte, de fapt, un nou şi periculos "sezon" al schimbărilor de frontieră. La ce bun, atunci, să fii mai catolic decât alții?! În al doilea rând, în zece secole de istorie, noi nu am avut războaie cu sârbii niciodată. La ce bun să irosim un atare capital?! Câte popoare vecine se pot mândri cu un atare trecut?! Criza, însă, n-a trecut. Războiul continuă, iar embargoul şi el. Oricând actuala criză poate reveni acut. Desigur că nu noi suntem în măsură să oferim soluții. Dar diplomaţii noştri, presa chiar, ar trebui să explice foarte bine realitatea. Dacă vom trece cu bine totul până la revenirea păcii pe solul iugoslav, va fi un succes major pentru ţară. După cum ar fi şi o confirmare a opiniilor tuturor acelora care susţin că, totuşi, noi românii nu suntem balcanici. Abia un atare gen de confirmare ar fi un veritabil semn că suntem de drept în Europa. Orice s-ar susţine la Strasbourg.

(articol scris de Corneliu Ioan Dida și publicat în revista Mișcarea, anul II, nr. 2 (7), febr. 1993)