trafic

 

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Petiție online pentru dr. Camelia Smicală

0 comentarii
Dr. Camelia Smicală a fost condamnata la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ca a susținut public ca este victima unor abuzuri ! Este vorba de un caz din Finlanda. 
In anul 2015 circa 20 mii de copii din Finlanda au fost luați de la părinți de către Protecția Copilului, din acest stat.

Camelia Smicală estte acuzata ca "s-a opus prin violenta autorităților " care i-au luat abuziv cei doi copii minori, pe care și ii tin izolați de un an de zile, ingradindu-le drepturile! 
Sute de români solicită anularea unei hotărâri pe care o consideră injusta și prin care i se interzice acum inclusiv dreptul de a profesa ca medic!
Cei doi copii minori, Maria (de 10 ani) și Mihai (11 ani), striga după ajutor, vor acasă, vor sa fie împreuna (sunt în doua case de copii diferite și au scris inclusiv scrisori la ONU ! 
Autoritățile romane cunosc situația.  Unii se implica. Iar cazul a ajuns inclusiv in atenția organismelor internaționale! 
Pe 3.05 Finlanda e chemată la ONU tocmai pentru discuții care sa anuleze astfel de acuzații care i se aduc!
Această petiție online a fost semnată și de deputatul Mircea Lubanovici.

Citiți mai multe aici:

https://www.petitieonline.com/romanii_o_susin_pe_dr_camelia_smicala
Read more...

marți, 18 aprilie 2017

Parada mașinilor de epocă

0 comentarii




(sursa: retromobil.ro)

Ca in fiecare an clubul celor ce dețin mașini de epocă organizeaza RETRO PARADA PRIMAVERII in numeroase orase din tara (26). Evenimentul va avea loc pe 22 aprilie. 



La Galati vom asista la o premiera, prima expozitie din Romania organizata pe ... apa, vehiculele istorice urmand a fi gazduite de un bac. 
La Timisoara reprezentantul judetean dl Vlad Capotescu va lansa in cadrul expozitiei gazduite de Piata Operei o lucrare care trateaza istoria automobilismului banatean. 
La Carei expozitia va beneficia de o locatia cu totul speciala, Parcul Dendrologic. 
Giurgiu revine anul acesta in lista oraselor organizatoare ale evenimentului. 



Read more...

luni, 17 aprilie 2017

Sună sirenele: Exercițiul PROCIV

0 comentarii


Sursa: Departamentul pentru Situații de Urgență
Read more...

joi, 6 aprilie 2017

Idee și pentru alții: Concurs interliceal - Sfinții Închisorilor

0 comentarii

CONCURSUL INTERLICEAL DE ARTE PLASTICE
“SFINȚII ÎNCHISORILOR”, BOTOȘANI, 2017

Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din municipiul Botoșani, fiind structurat pe două secțiuni, grupe de vârstă: a. (IX-X) și b. (XI-XII). 

Scut Botoșănean, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani și cu profesorii de artă plastică specializată de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, organizează CONCURSUL INTERLICEAL DE ARTE PLASTICE cu subiectul de lucru ”SFINȚII ÎNCHISORILOR”.

Scopul: Concursul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi de la liceele din municipiul Botoșani pentru a face cunoscută istoria recentă României și a dezvolta un simț al apartenenței față de acest neam.

Lucrările vor fi aduse pe adresa: Liceului de Artă „ŞTEFAN LUCHIAN”, B-dul Mihai Eminescu Nr.69, etajul III, atelierul de Modelaj, până la data de 15 mai 2017, având trecute pe spatele lucrării următoarele: numele și prenumele autorului, clasa, liceul, titlul lucrării, tehnica, numele și prenumele profesorului îndrumător.


Cele mai bune lucrări vor fi premiate, pe categoriile sus-menționate,astfel vor fi: 2xPremii I, 2xPremii II, 2xPremii III, 2xMențiunea I, 2xMențiunea a II-a, 2xMențiunea a III-a, 30xDiplome de participare. Premii în valoare totală de 2000 de lei și materiale de lucru pentru creație.
Read more...

luni, 3 aprilie 2017

Modele de ieri pentru tinerii de azi

0 comentarii

Read more...