trafic

 

sâmbătă, 27 august 2016

Vânzarea pământului: Marian Munteanu răspunde unui articol din ”Dilema veche”

0 comentarii
În numărul ”Dilema veche” din 11 august (nr. 651), Vlad Macri publică articolul ”Cumințenia Pământului agricol, în viziunea lui Marian Munteanu”. Puteți citi articolul aici. 
Ca răspuns la acest articol Marian Munteanu publică un text, pe care l-am găsit azi în ziarul Cotidianul.
Citez două fragmente din articolul lui Vlad Macri:

”În tot mai desele sale apariții publice, domnul Marian Munteanu a fost de fiecare dată rugat să vorbească despre măsurile cu caracter economic pe care Alianța Noastră, formațiunea politică pe care a înființat-o, le are în vedere. Nu a pomenit pînă în ziua de azi decît una: „suspendarea dreptului cetățenilor străini de a cumpăra terenuri agricole în România“. Aș remarca în primul rînd o problemă aparent formală. Aceeași măsură poate fi exprimată și sub forma următoare: „suspendarea dreptului cetățenilor români de a-și vinde terenurile agricole cetățenilor străini“. Este vorba despre aceeași interdicție, dar, văzută din alt unghi, ea dă naștere unor implicații diferite, atît legale, cît și economice.
Care este rațiunea acestui demers? Ea apare în „Proclamația“ din 27 martie 2016 a Alianței Noastre: „restaurarea drepturilor patrimoniale ale cetățenilor români cu privire la teritoriul național“. Dar despre ce restaurare este vorba? Pînă în anul 2010, aproape toată suprafața agricolă a României a fost privatizată: retrocedarea și redistribuirea suprafețelor de teren agricol a început în anul 1991, iar pînă în anul 2005, 95,6% din suprafața agricolă a țării fusese deja retrocedată foștilor proprietari sau moștenitorilor legali ai acestora. Care sînt cetățeni români… Ce mai poate fi „restaurat“? Respectivii cetățeni români, proprietari funciari, au avut dreptul să și vîndă pămînturile către străini persoane fizice doar de la 1 ianuarie 2014, cînd a fost liberalizată piața funciară, conform obligațiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. În cei doi ani și jumătate care au trecut de atunci, vînzînd, ei nu au făcut decît să-și exercite un drept asupra proprietății lor, nu asupra vreuneia a statului român. 
Deci drepturile patrimoniale ale cetățenilor români cu privire la terenurile agricole de pe teritoriul național au fost restaurate între anii 1991 și 2010. Ce ar mai fi de restaurat? Cumva drepturile statului român, printr-o nouă și disimulată formă de renaționalizare?”

Și acum răspunsul lui Marian Munteanu:

”În expunerea sa, autorul face abstracţie de (cel puțin) două aspecte esențiale:
a) cei mai mulţi proprietari de teren agricol din România au fost, practic, constrânși să vândă pământul pe care îl deţin;
b) agricultorii sau potențialii întreprinzători autohtoni nu au aproape nici o șansă de a fi ei cumpărătorii pământului care se vinde în România.

Vânzarea către cumpărători străini a pământului deţinut de cetățenii români nu este o rezultantă a unei opţiuni libere, ci consecinţa presiunii a douăzeci şi cinci de ani de politici agricole iresponsabile, care au blocat dezvoltarea economică a producătorilor agricoli locali, subminând permanent şansele acestora de a se constitui într-o clasă mijlocie puternică în mediul rural. Prin Legea 18/1991 şi alte cadre normative care au însoţit-o şi au completat-o a fost retrocedat cetățenilor pământul agricol al ţării dar nu a fost luată nici o măsură de protecție a drepturilor acestora sau de încurajare a dezvoltării lor economice. Proprietatea privată (acel „moft” din gândirea politico-economică a domnului Ion Iliescu) devine reală şi garantată numai într-un sistem de măsuri legislative apt să protejeze interesul proprietarilor de a valorifica şi de a dezvolta patrimoniul funciar pe care îl deţin. Pământul se vinde cumpărătorilor străini pentru că jumătatea rurală a României a fost împinsă spre marginalizare economică, iar dezvoltarea unui sistem agricol bazat de proprietatea mică şi mijlocie a fost blocată printr-un lanţ de măsuri politice defectuoase.”

Vă invit să citiți ambele articole și să judecați.

Un studiu interesant despre situația pământurilor agricole de la noi, comparativ cu cele din UE, a publicat Avram Fițiu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.