trafic

 

marți, 17 noiembrie 2015

Conferinţă despre frontiera UE din România, Ucraina şi Rep. Moldova

0 comentarii

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță conferința de deschidere a Centrului de Excelență Jean Monnet "În interior și în exterior: Înțelegerea Uniunii Europene în afara granițelor sale", co-finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +.

Evenimentul, intitulat "Gestionarea frontierei UE în România, Ucraina și Republica Moldova", va avea loc joi, 10 decembrie 2015, începând cu ora 12.30, la sala 804, în sediul SNSPA din Bd. Expoziției nr. 30A.

Evenimentul reunește cercetători, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai societății civile, funcționari publici și specialiști din Romania, Ucraina și Republica Moldova și va reprezenta un bun prilej pentru a stimula dialogul cu privire la problema gestionării frontierelor în cele trei țări, în contextul instabilității regionale care determină presiuni asupra frontierelor estice ale Uniunii Europene. Tematica abordată va cuprinde discuții asupra unor subiecte legate de criza din Ucraina și implicații de securitate pentru Republica Moldova și România; vulnerabilități, riscuri și amenințări la frontierele estice ale Uniunii Europene; mecanisme de cooperare în gestionarea frontierelor în România, Ucraina și Republica Moldova. (sursa: snspa)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.