trafic

 

marți, 2 septembrie 2014

Uniţi salvăm obiceiuri proaste

0 comentarii
Duminică am avut ocazia să particip la protestul din Piaţa Universităţii (amănunte aici).

Din întâmplare, sau poate că nu, la Fântână au fost organizate două proteste cu acelaşi subiect: ordonanţa ce permite traseismul politic, azi pusă un fapt. Uniţi-Salvăm, o coaliţie informală de ONG-uri, şi partidul Noua Republică au anunţat proteste la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.

Primul obicei prost salvat în Piaţă a fost "protestul" unui ONG-ist la adresa membrilor de partid prezenţi. "Noi nu vă vrem aici, nu înţelegeţi? Nu aveţi ce căuta aici!" De teamă de a nu fi asociaţi cu vreo campanie electorală (?) oengiştii evită chiar şi apropierea fizică de un simplu membru de partid, la un protest formal. Pe o scară mai largă, e o atitudine cel puţin curioasă pentru că o problemă care interesează societatea nu va putea fi pusă în lege decât de către un om politic; e adevărat, dintr-un un partid parlamentar care să fie capabil să obţină un consens la nivelul legislativului. De altfel, şi pe site-ul Uniţi-Salvăm. chiar dacă nu a fost actualizat din oct. 2013, găsim explicaţii despre cum se adoptă legile în România (vezi unitisalvam.ro).

Totuşi, dacă mă gândesc că acest protest nu avea legătură cu exploatarea de la Roşia Montană, ci cu modul în care înţelege să facă politică un partid aflat la putere, constat că unii oengişti de la Uniţi-Salvăm se regăsesc în acelaşi spirit cu guvernul; ei consideră că au dreptul să monopolizeze Piaţa, că a întemeia un partid e un lucru ruşinos, cu care nu trebuie să te afişezi, sau că a fi simplu membru îţi anulează calitatea de cetăţean.

Oengistul a fost nemulţumit şi de steagul NATO, care nu ar avea ce căuta lângă "pacifişti". Bine că nu a zis nimic de Tricolor acest domn activist, care poate nu a aflat că România e membră NATO şi militarii vor pleca mâine la un alt exerciţiu multinaţional, în Ucraina.

Un alt obicei prost salvat la protestul de duminică a fost lipsa de punctualitate. Să anunţi ora 16 ca să vorbeşti la megafon după ora 18 este un record de neseriozitate. Cine ar renunţa la două ore de tihnă duminica, când 60 de minute ar fi suficiente pentru un protest? 

Uniţi-Salvăm nu a adunat mai mult de 200 oameni - ceea ce spune mult despre valoarea miilor de like-ului de pe reţelele de socializare. De la Noua Republică au venit mai puţin de 20 persoane, tot cu mii de like-uri. Dar pentru că NR este un partid mic, extraparlamentar, fără resurse, protestul nostru mi se pare suficient. Partidele din opoziţia parlamentară au anunţat, tot duminică, o moţiune de cenzură la adresa guvernului - aştept să văd dacă o vor depune şi ce temă va avea. În Piaţă au venit mulţi ziarişti şi am vazut camere fără însemne care au filmat non stop.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.