trafic

 

luni, 10 martie 2014

Siria: Rebelii le-au eliberat pe cele 12 maici ortodoxe

0 comentarii
Cele 12 maici ortodoxe ţinute ostatice de trei luni în Siria au fost eliberate astăzi şi se află în Liban, în drum spre Damasc.
La sfârșitul anului 2013 rebelii islamiști au ocupat orașul Maaloula iar aproximativ 3000 de creștini s-au refugiat atunci în cartierul creștin Bab Touma din Damasc sau au plecat în Liban. Comunitatea mănăstirii Sfânta Tecla are în grijă un orfelinat de fete iar maicile au rămas împreună cu copiii și cu o parte dintre locuitorii musulmani în Maaloula.
O grupare aparținând frontului al Nusra afiliat Al Qaeda a răpit la începutul lunii decembrie 12 dintre maici. Ulterior a fost difuzată o cerere de schimb din partea rebelilor dar nu se cunoaște ce demersuri a făcut guvernul de la Damasc în acest sens. 
În Siria locuiau înainte de război aproximativ 1,8 milioane de creștini reprezentând 10% din populația țării. Dintre aceștia 1,1 milioane erau creștini ortodocși în cadrul Patriarhiei de Antiohia, una dintre primele patriarhii ale creștinătății, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria și Ierusalim.
sursa: activenews.ro

Mi se pare interesantă informația dată de B.M. pe facebook:
„In acest week-end am reusit sa stau de vorba cu refugiatul sirian despre care vorbeam acum cateva saptamani. El spune ca in Siria sunt 3 tabere: armata/guvernul lui Assad, revolutionarii anti-Assad si teroristii al-Qaida. Revolutionarii se lupta si cu Assad, si cu teroristii, insa guvernul ii prezinta pe revolutionari si pe al-Qaida ca fiind una si aceeasi tabara, ca sa compromita miscarea anti-Assad. Situatia din Siria este cat se poate de proasta. Viata în orase a devenit nesigura. Oriunde si oricand pot exploda bombe. Medicii nu au voie sa mai acorde primul ajutor celor raniti, iar o ruda a persoanei cu care am stat de vorba face operatii medicale pe ascuns, de teama politiei si armatei pro-Assad.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.