trafic

 

vineri, 28 februarie 2014

Să votăm partide sau să votăm independenți?

0 comentarii
Răspuns: Să mergem la vot! 

Din mișcarea pro vita se anunță deja doi candidați independenți (Peter Costea și Iulian Capsali) și există și un partid declarat oficial pro life (Noua Republică). Electoratul a lipsit constant de la vot în ultimii ani, și nu doar cel numit generic „conservator”. La europarlamentarele din 2009 mai puțin de 30% dintre români s-au prezentat la vot; mulți dintre cei care au lipsit nu mai întrezăresc în politică, în general, o soluție pentru problemele lor. Independenții sunt alternativa pentru cei care nu mai au încredere în „liste” impersonale. 


Miza alegerilor din mai o reprezintă valorile familiale. Știm ce partide au sprijinit raportul radical Lunacek în Parlamentul European și știm și ce succes a avut Inițiativa Cetățenească Unul dintre noi. Cinci grupuri europarlamentare mari au anunțat deja că vor sprijini punerea în practică a rezoluției Lunacek, care nu este obligatorie la nivelul Uniunii. 



Campania electorală este o ocazie pentru a ne informa despre importanța dezbaterilor care au loc la Bruxelles și a înțelege de ce prezența la urne este crucială. În Parlamentul European pot ajunge oameni noi, voci ale societății civile creștine, doar dacă dintre cei care au absentat în 2009 se vor prezenta suficient de mulți la vot (circa 160 mii de voturi pentru un deputat). De acolo pot veni surprizele pentru „sistem” și lor trebuie să li se adreseze oferta partidelor mici și a independenților. 

Reabilitarea politicii depinde și de electorat.




Redau mai jos o scrisoare a lui Andrei Rosetti de la Noua Republică - Timiș, care merită citită și cu care sunt în mare parte de acord.



Răspuns adresat celor care imi cereau ieri sprijinul, sau îmi recomandau candidatura independentă a domnului Iulian Capsali în vedrea alegerilor europarlamentare.


Doamne ajută, 
Vă mulţumesc pentru recomandare. Noi avem de adunat 200 000 de semnături. Suntem creştini şi noi, dar suntem şi o echipă. Vă rog să urmăriţi drumul nostru, al Noii Republici. Aşa cum în Biserică, la Sfânta Liturghie rostim acelaşi crez şi ne împărtăşim din acelaşi Potir, cred că ne vom întâlni şi acolo pe câmpul de bătaie aparând creştinismul, familia, oamenii gospodari.

Nu pot decât să îi doresc domnului Iulian Capsali să ajungă să facă ceea ce işi propune, chiar dacă intenţia sa, ori a domnului Petre Costea (neoprotestant pro vita) fragmentează electoratul conservator creştin. Va fi după voia lui Dumnezeu. Cert e că trebuie să ne batem pentru a nu permite ca recomăndări, de felul celor din raportul Lunacek de pildă, să devină directive.

Nu voi semna aşadar fiindcă nu imi permite legea să semnez în doua locuri. Eu am ales deja de ceva vreme, nu un demers singular independent, ci încercarea de a clădi cu răbdare un partid reprezentativ pentru idealurile mele creştine, o comunitate politică, în care, e drept, îşi găsesc locul nu doar ortodocşii noştri, ci şi alţi apărători ai solidarităţilor vii, organice, ai proprietăţii private, ori libertarieni care vor un stat mai suplu.



Sunt membru activ al Noii Republici şi strâng semnături pentru acest partid care de aproape 3 ani are o agendă de dreapta. Am muncit în stradă luni întregi pentru a fonda acest partid şi consider că o izbândă a unei structuri călite în câmpul otrăvit al politicii de la noi, va fi mai eficientă la nivel european, faţă de o candidatură independentă.


Am reuşit să fim recunoscuţi în politica europeană de AECR. Dumneavoastră susţineţi un independent. Noi încercăm să consolidăm un grup parlamentar. Vorbim adesea de curajul polonezilor, sau al maghiarilor, de a-şi afirma credinţa, valorile, convingerile. Acum suntem alături de ei încercând, cu o echipa de 31 de candidaţi să consolidăm valul eurorealist conservator ECR care işi doreşte suveranitate naţională, independenţă economică şi monetară, familie tradiţională (mamă, tată, copii).

Ne-au incurajat Petre Guran, Grigore Leşe, Costion Nicolescu, Paul Gherasim, Claudiu Târziu, Alina Ioana Dida, Bogdan Glăvan...  Avem la vârf o echipă curată, nu avem baroni sau moguli. Mihail Neamţu, Corneliu Berari, Ştefan Bârgăoanu, Nicu Popa, Adela Mârza şi mulţi alţii. Am reușit sa filtram accesul la "capul peștelui" după tot felul de încercări, cu suişuri şi coborâşuri.

Nu stiu cat de mult ma cunoasteti. Sunt pictor format de Constantin Flondor si Prolog. Părintele Teofil Părăian mi-a fost duhovnic din vremea studenţiei. Am organizat timp de 13 ani la ASCOR Timişoara şi la LOGOS Deva conferinţe şi întâlniri duhovniceşti, am ilustrat cărti creştine pentru copii, am realizat designul mai multor volume ale părintelui Constantin Necula şi ale altor autori. Am fondat alături de alţi colegi, gruparea de pictori Noima. Am realizat designul pardoselii catedralei din Ghelari. Coordonez un curs de studiu al icoanei adresat copiilor. Pictez împreună cu părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa (fostul meu coleg de facultate), iconostasul viitoarei catedrale din Deva. Spun toate acestea nu spre laudă ci pentru a vă arăta că şi aici, la Noua Republică, se mai găsesc creştini, Dau mărturie pentru astfel de oameni, foşti lideri ai studenţilor ortodocşi din Iaşi sau Timişoara, antreprenori, ingineri, profesori, fermieri gospodari.

Dumnezeu sa ne lumineze!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.