trafic

 

miercuri, 20 iunie 2012

Viitorul conservatorismului

0 comentarii
„Dialogul de dreapta” este un proiect al Institutului de Studii Populare, cu invitaţi văzuţi ca oameni de dreapta şi cu care PDL simte nevoia să între în dialog sau în parteneriat. Gazdă este Sever Voinescu, iar prima manifestare, despre „Viitorul conservatorismului în România”, l-a avut ca invitat pe Mihail Neamţu, preşedintele mişcării Noua Republică, ce urmează să se întrunească în congresul de constituire ca partid săptămîna aceasta.

Sever Voinescu l-a prezentat pe Mihail Neamţu ca pe un om de dreapta şi un conservator ce a renunţat la proiecte personale pentru a se ocupa de alcătuirea unui partid. Motivul iniţierii acestor dialoguri îl reprezintă faptul că dreapta românească este excesiv liberală şi practic nu mai există o altă variantă pentru a fi de dreapta în politica noastră. Victoria ideilor liberale despre economie (piaţa liberă şi proprietatea privată) a dus la uniformizarea lumii politice şi în România nu mai există socialişti, din punct de vedere economic. Se pune întrebarea dacă în spectrul de dreapta de azi e loc pentru o politică de tip conservator.

Pentru Mihail Neamţu stânga românească are o puternică componentă sindicalistă, ce s-a observat, de exemplu, în opoziţia faţă de liberalizarea Codului Muncii şi în tentativa de revizuire a reformei lui Funeriu în educaţie. Social-democraţia românească este dominată de colectivism. Are tentaţia de a-i stigmatiza pe bogaţi (văzuţi ca sursă a răului) şi de a practica un egalitarism al invidiei. Criza economică din 2008-2012 ridică problema dereglementării absolute a pieţei şi a mitului individului ce eşuează sau reuşeşte în viaţă doar prin meritul propriu. Individul fără rădăcini e vulnerabil în vremuri de criză şi acum oamenii redescoperă solidarităţile naturale; familia este una din valorile conservatoare.  

Pentru Sever Voinescu a fi conservator azi ridică trei probleme: ce conservăm, care este tradiţia politică conservatoare şi pe cine reprezintă Partidul Conservator. Nu există conservatorism în afara tradiţiei, pe care regimul comunist a încercat să o distrugă astfel că acum totul e de făcut sau de refăcut. Ca manifestare politică partidul conservator a dispărut de mult (Al. Maghiloman a murit în 1925 şi odată cu el partidul); după 1989 tinerii care au intrat în politică nu au avut parte de vestigiile unui partid istoric care sa-i legitimeze, aşa cum s-a întâmplat pentru liberali şi ţărănişti. Titulatura de „conservator” era liberă şi a fost preluată de PC, care acum induce confuzie în societate şi sumarizează lucrurile cu care conservatorismul se luptă  de fapt. PC este ignorat în lumea politică europeană, care ştie bine ce înseamnă impostura în Europa de Est.
E greu să fii conservator, dar e natural. Cercetările sociologice ce au încercat să definească profilul poporului român şi experienţele personale ale fiecăruia indică faptul că naţiunea română e conservatoare. Nu există opţiuni puternice pentru valorile individuale sau pentru clasele sociale. În mod natural românii au predilecţie pentru familie şi pentru instituţiile de identitate, Biserica şi Armata. Mulţi români sunt conservatori fără să o ştie.

Mihail Neamţu a pus accentul pe cezura istorică 1925-1989, când s-a produs un asalt asupra ideii de democraţie prin populismul european al anilor 1930, care contesta tradiţia. Mussolini, C. Z. Codreanu şi comuniştii au contestat tradiţia, iar Hitler a fost un adversar al aristocraţiei germane, care a încercat să-l submineze. Aristocraţia românească a murit o dată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a doua oară la Sighet şi Aiud. Nevoia de modele a produs un fenomen cultural prin care redescoperim familiile boiereşti. Neagu Djuvara e foarte îndrăgit pentru că face parte dintr-o veche familie de boieri, are un discurs totodată neaoş şi sofisticat şi ne face să înţelegem bine ce am pierdut când am crezut că prin decapitarea vechilor familii vom construi o nouă lume. Şansa relansării noastre stă în preţuirea instituţiilor de identitate, dar viitorul sună prost din cauza absenţei reperelor. Cei care au făcut şcoala după anul 2000 nu au ştiut ce valori să îmbrăţişeze fiindcă nu au avut dascăli care să-i înveţe. Pînă în 1989 au mai existat dascăli formaţi înainte de 1948, ceea ce a fost în avantajul elevilor din comunism. După 2000 s-a produs o falie şi acum avem impostură academică şi miniştri care plagiază. A nu fura e o atitudine fundamental ideologică, dispreţuită în România. Sever Voinescu a intervenit spunând că oamenii politici nu se sfiesc să îşi atribuie titluri la care nu au dreptul; cuplul vinovat pentru o teză copiată, Năstase-Ponta, duce ştafeta imposturii mai departe şi societatea nu reacţionează. Mihail Neamţu a vorbit de impostura instituţionalizată. Formele fără fond, descrise de Titu Maiorescu, se refereau la un mimetism bine intenţionat; acum mimetismul oamenilor politici români este decorativ, narcisist şi un atac la adresa ideilor de tradiţie, continuitate şi discipolat. Formele fără fond nu trebuie doar criticate, ci înlocuite cu alte forme alte prestaţiei şi prestanţei politice, pe care generaţia lui Mihail Neamţu se simte capabilă să le ofere.

Sever Voinescu a pornit de la admiraţia pe care o are pentru Take Ionescu pentru a aduce în discuţie problema politicii ce pleacă de la asumarea naţiunii pentru un stat membru UE. Take Ionescu vorbea de politica instinctului naţional când România trăia idealul eliberării Ardealului şi al realizării unităţii naţionale; pentru el un război cu popoarele latine era inacceptabil. Pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios Voinescu a spus ă se bucură că România a cedat o parte din suveranitate către Bruxelles pentru că aşa avem o garanţie că unele lucruri vor merge bine în ţară. Din punct de vedere juridic cetăţenii europeni tind să devină omogeni, dar ce se va întâmpla cu sentimentul de apartenenţă la o naţiune şi ce va mai însemna politica instinctului naţional?

Pentru ardeleanul Mihail Neamţu problema naţionalului evocă un instinct conservator; corpul politic este mai mult decât suma indivizilor de pe teritoriu de la un moment dat. Naţiunea reprezintă un contract între generaţii: cei care au fost, cei care sunt şi cei care vor fi. Ideea naţională şi cea europeană nu trebuie puse într-un conflict artificial. Proiectul european ne permite să redescoperim lărgimea ideii de naţiune în raport cu Basarabia. Nu trebuie să vorbim în termeni unionişti şi patetici, dar acolo există o identitate care ne poate îmbogăţi în Europa unită.
Pe termen scurt, dacă moneda euro este în criză de ce trebuie să vorbim de renunţarea la leu? În această problemă Neamţu e de aceeaşi părere cu Mugur Isărescu: ceea ce nu e necesar să se schimbe e necesar să nu se schimbe. Un conservator trebuie să ştie şi să amâne lucrurile.

Sever Voinescu a spus că nu există pericolul să aderăm la zona euro, dar el personal ar fi de acord. Există studii care spun că, dacă am fi fost în zona euro, am fi avut acces la finanţare mai ieftină şi mai rapidă. Mai important ca obiectivul monedei euro este procesul prin care îl vom atinge; el ar trebui susţinut. Pentru zona euro sunt necesare reforme care ar fi benefice pentru economia României. Pe Sever Voinescu îl îngrijorează unanimitatea „europenizării” şi integrării României; există un entuziasm al oamenilor politici faţă de politicile convergente. România se dezvoltă într-un context european care, şi atunci când este sănătos, nu este neapărat bun pentru noi.
Contrar unei prejudecăţi, populismul e necesar într-o democraţie. El nu trebuie excedat şi nu trebuie confundat cu extremismul; oamenii au nevoi cărora oamenii politici trebuie să le ofere soluţii. În România lipseşte talentul politic şi înţelepciunea politică; politicienii sunt naturi disproporţionate pentru care totul devine contondent. Nu avem încă o formaţiune politică autentic conservatoare. Electoratului nu i-a fost propusă o ofertă conservatoare.
O valoare cum este familia nu a fost abordată într-o politică omogenă, care să cuprindă şi Codul Civil, şi alocaţiile pentru copii şi ajutoarele pentru bătrîni, cele trei generaţii care coexistă într-o gospodărie românească.
Sever Voinescu, admirator al lui Ronald Reagan, a citat un dintre ideile lui: o democraţie nu poate exista decât într-o societate care are o viaţă religioasă vibrantă. Spaţiul public este organizat de stat pentru cetăţeni care au diferite credinţe; ele trebuie să se manifeste liber şi fără confruntări, iar statul să fie cel care să asigure finanţarea echitabilă. Pentru Biserică, instituţie foarte conservatoare, tradiţia şi legatele sunt literă de lege. Primul patriarh al BOR a spus că biserica din Dealul Mitropoliei va sluji drept Catedrală Patriarhală temporar, pînă la construirea unei clădiri potrivite, şi noi trebuie să înţelegem asta.
Sever Voinescu îşi doreşte ca PDL să fie cel care să le propună românilor o ofertă conservatoare.

Pentru Mihail Neamţu la dreapta trebuie constituit un front contra populismului, aşa cum la stânga s-a constituit unul contra ideilor responsabile. Ascensiunea populismului (cele 780 mii de voturi obţinute de PP-DD) este degradantă şi pernicioasă şi ne face să fim solidari în politică.
România poate găzdui mai multe partide, nu doar două, cum se întâmplă în SUA, şi Noua Republică îşi doreşte să rămână un partid de sine-stătător, unitar, care să se coopereze cu Partidul Conservator britanic. NR este un experiment, un smart party, care propune o altă cultură organizaţională.



Read more...